Kärcher 1600 psi electric pressure washer w Guía Del Usuario

Descargar
Página de 168
– 4
luaţi). Aceste produse oferă si-
guranţă în exploatare, deoare-
ce nu conţin substanţe dăună-
toare mediului. În cazul în care 
soluţiile de curăţat ajung în 
contact cu ochii, clătiţi imediat 
cu apă, iar în cazul ingerării 
mergeţi imediat la medic.
Nu lăsaţi soluţiile de curăţat la 
îndemâna copiilor.
Nu deschideţi capacul când 
motorul funcţionează.
După terminarea lucrului în 
regim de funcţionare cu apă 
fierbinte lăsaţi aparatul să se 
răcească sau lăsaţi aparatul 
să funcţioneze în regim cu 
apă rece pentru scurt timp.
În cazul unor perioade mai 
lungi de repaus opriţi aparatul 
de la comutatorul principal / 
aparatului sau scoateţi apara-
tul din priză.
Operatorul trebuie să foloseas-
că aparatul conform specificaţi-
ilor acestuia. Acesta trebuie să 
respecte condiţiile locale şi în 
timpul utilizării să fie atent la 
terţi, în special la copii.
Nu lăsaţi aparatul nesuprave-
gheat în timp ce acesta este 
în funcţiune.
Aparatul poate fi folosit numai 
de persoane instruite în mani-
pularea acestuia sau care şi-
au dovedit abilitatea de a 
opera aparatul şi au fost în-
sărcinate în mod expres cu 
utilizarea aparatului. Nu este 
permisă utilizarea aparatului 
de către minori.
Acest aparat nu este destinat 
pentru a fi utilizat de către per-
soane cu capacităţi psihice, 
senzoriale sau mintale limitate.
Nu este permisă utilizarea 
aparatului de către copii sau 
persoane neinstruite.
Nu folosiţi aparatul când în 
raza de acţiune a acestuia se 
află alte persoane, decât 
dacă acestea poartă echipa-
ment de protecţie.
Nu lăsaţi copii nesuprave-
gheaţi, pentru a vă asigura, 
că nu se joacă cu aparatul.
Efectuaţi lucrările la acest 
aparat întotdeauna cu mă-
nuşi potrivite.
Jetul de apă care iese prin 
lance provoacă un efect de 
recul. Din cauza unghiului 
lăncii, apare o forţă care acţi-
onează în sus. Ţineţi ferm 
pistolul şi lancea.
În cazul folosirii unor dispozi-
tive de stropire curbate, forţe-
le de recul şi de rotire se pot 
modifica.
În timpul transportării aparatului, 
motorul trebuie scos din funcţiune 
şi aparatul trebuie fixat şi asigurat.
Înaintea curăţării şi întreţinerii 
aparatului şi a înlocuirii com-
ponentelor, aparatul trebuie 
oprit; la aparatele alimentate 
de la priză trebuie scos şi şte-
cherul din priză.
Înainte de începerea tuturor 
lucrărilor la aparat şi accesorii 
Utilizarea
Transportul
Întreţinerea
105
RO