Panasonic DMCSZ9EP 작동 가이드

다운로드
페이지 223
 
 
Acest produs conţine biblioteca de analiză XML şi poate fi utilizat în următoarele condiţii de 
licenţă. 
Copyright (c) 1998, 1999, 2000 Thai Open Source Software Center Ltd 
Prin prezenta este acordată permisiunea, gratuit, oricărei persoane de a obţine o copie a 
acestui software şi a fişierelor de documentaţie asociate („Software”), de a comercializa 
software-ul, inclusiv dar fără a se limita la drepturi de utilizare, copiere, modificare, combinare, 
publicare, distribuire şi/sau de a vinde copii ale software-ului şi pentru a permite persoanelor 
cărora le este furnizat software-ul să facă aceste lucruri, cu următoarele condiţii: 
Nota de copyright de mai sus şi nota de permisiune vor fi incluse în toate copiile sau porţiunile 
substanţiale ale Software-ului. 
SOFTWARE-UL ESTE FURNIZAT „CA ATARE”, FĂRĂ NICI O GARANŢIE DE NICI UN FEL, 
EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ, INCLUZÂND, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA GARANŢII DE 
VANDABILITATE ŞI/SAU CARACTERUL POTRIVIT PENTRU UN ANUMIT SCOP ŞI 
NEÎNCĂLCARE. ÎN NICIUN CAZ AUTORII SAU DEŢINĂTORII DREPTURILOR DE AUTOR 
NU VOR FI PUTEA FI FĂCUŢI RESPONSABILI, ÎN NICIO SITUAŢIE, PENTRU NICIO DAUNĂ, 
DETERIORARE SAU ALTĂ RĂSPUNDERE, INDIFERENT DACĂ ÎN URMA UNUI CONTRACT, 
A NEGLIJENŢEI SAU A UNEI ALTE UTILIZĂRI CARE DERIVĂ SAU ARE LEGĂTURĂ CU 
SOFTWARE-UL SAU UTILIZAREA ACESTUIRA SAU ALTE COMERCIALIZĂRI ALE 
SOFTWARE-ULUI